See Testimoniale

Testimoniale Mircea

Salut! Eu sunt Mircea, iar în prezent sunt student în primul an la programul de master NanoTechnology de la University of Twente.


Motivarea alegerii                                                                                                               

În România am urmat specializarea de Știința și Ingineria Materialelor Oxidice și Nanomateriale în cadrul Facultatii de Chimie Aplicată și Știința Materialelor din Universitatea Politehnică București. La finalizarea studiilor, am început să caut un program de master care să reprezinte o continuitate a ceea ce studiasem în cei patru ani din România. Așa am ajuns să particip la RIUF, unde am ajuns la standul University of Twente unde mi s-au explicat care sunt programele care se potriveau cu ceea ce îmi doream eu și specializările aferente acestora. Ulterior am verificat site-ul universității și am descoperit că programele sunt acreditate și sunt cele mai bune pe acest domeniu și pot reprezenta pentru mine o rampă de lansare în piața muncii.

Aspecte academice

Cursurile sunt foarte bine structurate, iar profesorii sunt înțelegători și dispuși să explice de câte ori este nevoie pentru a ne face să înțelegem corect orice concept. Campusul universitar pare un mic oraș adiacent orașului Enschede și pare desprins dintr-un film American datorită numărului mare de facilități oferite, precum organizații sportive, asociații studențești unde te poți detașa de rutina zilnică.

Oportunități de dezvoltare

 În perioada Kick-in-ului, am avut ocazia să testez o simulare ergonomică a canotajului care mi-a stârnit interesul și m-a determinat să particip pentru prima oară la o astfel de activitate. Deși asociația care organiza această activitate cuprindea doar 12 studenți internaționali, iar restul erau studenți olandezi, m-am simțit foarte încântat de timpul pe care l-am petrecut alături de ei.

Orașul Enschede

Orașul este foarte primitor dotat cu multe puncte informare, iar oamenii sunt foarte primitori și dornici să îți ofere ajutor. Arhitectura este în general una plăcută, iar ceea ce m-a impresionat a fost faptul că o proporție majoritară a populației este educată să circule cu bicicleta, iar disciplina acestora îmi conferă un sentiment de siguranță pe străzile orașului.